Viktor Ianukovici, un politician care atrage scandalul în Ucraina

Viktor Ianukovici, un politician care atrage scandalul în Ucraina
Publicat: 02/12/2013, 16:56
Actualizat: 06/02/2019, 21:33

Președintele ucrainean Viktor Ianukovici este un politician care atrage scandalul, victoria sa frauduloasă la alegerile prezidențiale din 2004 generând „revoluția portocalie”, în timp ce refuzul său de a semna Acordul de Asociere cu UE este denunțat astăzi de sute de mii de ucraineni, relatează AFP.

Acest bărbat masiv, în vârstă de 63 de ani, este rusofon și rusofil, și reprezintă imaginea regiunii sale natale din estul Ucrainei, Donbasul industrial, teatrul unor lupte între clanuri mafiote în anii postsovietici.

Învins, în pofida sprijinului primit din partea președintelui rus Vladimir Putin, de „revoluția portocalie”, care i-a adus la putere pe prooccidentali – între care pe rivala sa, Iulia Timoșenko, devenită premier -, Viktor Ianukovici părea discreditat pentru totdeauna în această țară de 46 de milioane de locuitori de la granițele Europei.

– Capabil să învețe

Cu toate acestea, el a știut să se reinventeze, ajutat de consilieri în comunicare americani. El și-a ameliorat ucraineana, limba oficială a țării eclipsată de rusă în perioada sovietică, și a câștigat alegerile prezidențiale din 2010 în fața charismaticei sale rivale Iulia Timoșenko.

„Este un om capabil să învețe, să facă progrese, în ucraineană sau în administrarea țării”, apreciază Taras Ciornovil, fiul unui lider naționalist care a fost șeful stafului său electoral, apoi deputat al partidului său.

De când a devenit președinte, Viktor Ianukovici a depus eforturi pentru a-și șlefui imaginea, prezentându-se ca un apărător al valorilor democratice și independenței Ucrainei și afișându-și totodată voința de a se apropia de Uniunea Europeană.

Prin urmare, cel care a fost taxat drept „omul Moscovei” apărea în urmă cu câteva săptămâni, în așteptarea semnăriii la sfârșitul lunii noiembrie a unui acord de asociere istoric cu UE, ca artizanul neașteptat al viitorului european al Ucrainei.

Dar, cu câteva zile înainte de semnare, după vizite înconjurate de mister făcute președintelui rus Vladimir Putin, Viktor Ianukovici a suspendat pregătirea acordului.

– Reprimare inedită

În plus, manifestațiile proeuropene de amploare care au urmat la Kiev au fost dispersate în mod violent, cu gaze lacrimogene și grenade asurzitoare care au provocat sute de răniți.

O situație inedită pentru Ucraina care, spre deosebire de alte foste republici, nu a cunoscut decât manifestații pașnice după prăbușirea Uniunii Sovietice, un exemplu elocvent în acest sens fiind „revoluția portocalie”.

Această reprimare brutală a fost precedată de derapaje în materie de libertate a presei și a reuniunilor și, în special, de condamnarea fostului premier Iulia Timoșenko, în 2011, la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere, un caz denunțat de opoziție ca un act de răzbunare din partea președintelui Ianukovici și care a provocat o gravă criză între Kiev și UE.

– Frică de Putin

Având înghețate relațiile cu europenii, președintele ucrainean riscă să nu se simtă în largul său nici cu „mentorul” Vladimir Putin.

„Ianukovici este considerat un prorus, însă el nu a fost niciodată. Îi era frică de Putin”, explică Taras Ciornovil.

„Putin, pentru care «Ucraina și Rusia formează un singur popor», constituie o amenințare pentru Ianukovici. Dacă renunță la integrarea europeană, Rusia îl va înghiți”, subliniază analistul Oleksi Haran.

Președinția lui Ianukovici a favorizat creșterea în putere a „Familiei”, un puternic clan politico-financiar care reunește în jurul său mai mulți apropiați de-ai săi, suspectați că se îmbogățesc datorită influenței sale și corupției. Din acest clan fac parte fiul lui Ianukovici, Oleksandr, și vicepremierul Serghei Arbuzov, în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, opoziția și presa ucraineană au criticat viața luxoasă a președintelui, denunțând în special reședința de lux de la Mejigorie, în apropiere de Kiev, în timp ce țara este în criză.

Această proprietate vastă de 137 de hectare, fostă reședință oficială, a trecut, potrivit presei, sub controlul unor structuri private aparținând unor apropiați ai președintelui.

Orfan de la vârsta de doi ani, Ianukovici a fost crescut de bunica sa într-o sărăcie extremă. În tinerețe, el a ispășit trei ani de închisoare pentru furt, lovituri și cauzare de răni, condamnări anulate mai târziu de justiție.

„Principala sa fobie este de a fi asasinat de unul dintre ai săi”, povestește Taras Ciornovil.

Ianukovici a început ca mecanic, apoi a continuat ca patron al unei întreprinderi de transport. Ulterior, el a fost numit guvernator al regiunii Donețk, în 1997 – într-o perioadă în care clanurile mafiote luptau pentru deținerea controlului uzinelor metalurgice din zonă -, după care a devenit premier, în perioada 2002-2004, sub fostul președinte Leonid Kucima.

Soția sa, Liudmila a fost ironizată pentru o intervenție nereușită în cadrul unui miting organizat în timpul „revoluției portocalii” și practic nu a mai fost văzută în public din acel moment.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...